Ştefan Ecxarcu, manager general Global Archive Management: Datele, cel mai de preţ activ al companiilor

Posted by archiveadm.ro
Categorie:

Ştefan Ecxarcu este un tânăr care a decis să lase o carieră promiţătoare în IT pentru ceea ce părea la început o muncă de rutină, în domeniul arhivării. A preluat conducerea Global Archive Management şi şi-a asumat obiective îndrăzneţe. Iar rezultatele nu întârzie să apară, motiv pentru care acţionarii olandezi au decis să-i aprobe şi să-i finanţeze planurile ambiţioase de dezvoltare.

De ce aţi ales domeniul acesta? Ce aduce în plus faţă de IT-ul căreia i-aţi dedicat primii ani ai carierei?

Am lucrat aproape zece ani în IT, un domeniu care mi s-a părut interesant. Am ajuns acolo printr-o conjunctură, pentru că primul job din facultate a fost în IT. Apoi a apărut această oportunitate – să preiau conducerea companiei Global Archive Management – şi am acceptat.

Articolul integral pe Piata Financiara: Ştefan Ecxarcu, manager general Global Archive Management: Datele, cel mai de preţ activ al companiilor

Lasă un răspuns

18 − 12 =